Utile

Stiri si noutati

Race Report- Campina Open MTB

11.09.2013

Pentru ca acest eveniment nu s-a suprapus cu alta competitie, BikeXpert s-a prezentat in formula extinsa.

Startul s-a dat de pe platoul Muscel de la marginea orasului Campina, la ora 11.00, cu o mica intarziere datorata unor probleme ce n-au tinut de organizare.

Traseul a fost unul deloc simplu in ciuda lungimii de numai 28 de km (tura lunga), diferenta de nivel acumulata la final fiind de aproape 1500m. Practic, dupa mica coborare de la start, tura a inceput cu o urcare lunga care ne-a purtat pana pe coama dealurilor de deasupra vaii Doftanei. Mai bine de 20 km, traseul a urmarit o succesiune de urcari si coborari abrupte, pe single track-uri (+ceva zone de push bike), drumuri de caruta si la un moment dat, asfalt “inselator”, profilul semanand parca cu lama unui fierastrau.

Cireasa de pe tort a fost finalul, respectiv o lunga coborare pe o poteca ingusta unde trebuia sa-ti pui in valoare tot echilibrul, indemanarea si sa-i dai viteza pentru ca altfel ratai cam toata bucuria.

Ca la fiecare eveniment la care a participat acest sezon BikeXpert Racing Team, au existat si rezultate bune:

Stefan Morcov (Basso)- locul 1 atat la General cat si la categoria 40+ (tura lunga);
Alexndru Stancu- locul 4 Elite dupa o ratacire;
Marius Petrache- locul 5 Elite dupa o ratacire si o pana;
Ciprian Rosca- locul 2 la categoria 30-39 ani si locul 6 la General (tura lunga);
Catalin Sprinceana- locul 3 la categoria 30-39 ani si locul 7 la General (tura lunga);
Dorin Grigoras- locul 2 la categoira 40+ (tura lunga);
Georgios Georgiadis- locul 4 la categoria 40+ (tura lunga), dupa ce a parcurs 80% din traseu cu maneta schimbatorului de foi rupta;
Ion Cotofana- locul 2 la categoria 40+ si locul 4 la General (tura scurta).

Felicitari tuturor baietilor pentru rezultatele excelente!
Urmatoarele curse- Tusnad MTB Maraton 15 Septembrie, Turul Dobrogei si Predeal Trophy 16 Septembrie.



Despre BikeXpert

In 2002 am plecat la drum si acum suntem unul dintre cele mai importante nume de pe piata bicicletelor din Romania, un standard de calitate atat prin produsele oferite cat si prin calitatea serviciilor prestate. Experienta ne recomanda, la fel si ambitia si efortul continuu de a fi printre cei mai buni.
Oferim o gama foarte variata de produse si servicii la un standard inalt de calitate si la preturi cat mai bune. Promitem sa facem asta si in viitor si sa ne straduim sa devenim si mai buni si mai competitivi! Multumim ca ne sunteti alaturi.

Stiri recente

BikeXpert angajeaza

Esti pasionat de biciclete si doresti un job in domeniu?...

Antrenamentul in sala pentru ciclisti

Sfaturi pentru antrenamentul la sala...

test news 1

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Integer nec odio. Praesent libero. Sed cursus ante dapibus diam. Sed nisi. Nulla quis sem at nibh elementum imperdiet. Duis sagittis ipsum. Praesent mauris. Fusce nec tellus sed augue semper porta. Mauris massa. Vestibulum lacinia arcu eget nulla. Class aptent taciti sociosqu ad litora torquent per conubia nostra, per inceptos himenaeos. Curabitur sodales ligula in libero. Sed dignissim lacinia nunc. Curabitur tortor. Pellentesque nibh. Aenean quam. In scelerisque sem at dolor. Maecenas mattis. Sed convallis tristique sem. Proin ut ligula vel nunc egestas porttitor. Morbi lectus risus, iaculis vel, suscipit quis, luctus non, massa. Fusce ac turpis quis ligula lacinia aliquet. Mauris ipsum. Nulla metus metus, ullamcorper vel, tincidunt sed, euismod in, nibh. ...